Juriştii Promo-Lex au elaborat un studiu, în care demonstrează că Parlamentul trebuie să stabilească data alegerilor locale în intervalul de timp 5 iunie – 4 septembrie curent. În caz contrar, susţin experţii, va avea loc o uzurpare a puterii de stat, iar cei vinovaţi riscă să fie sancţionaţi penal.
„În ultimul timp se vehiculează tot mai des ipoteza cu privire la reformarea structurii administrației publice locale şi amânarea alegerilor locale generale pe un termen nedefinit, care ar permite implementarea reformei respective.
Atragem atenţia că la momentul de față potrivit art.15 alin.3 din Legea cu privire la administrația publică locală mandatul consiliului poate fi prelungit dor prin lege organică şi doar în caz de război sau catastrofă. Corespunzător alte motive legale care ar permite prelungirea mandatului la momentul de față nu există, iar reformarea structurii administrației publice locale nu este un argument legal în acest sens”, se menţionează în studiul de analiză.
Experţii atenţionează că declarațiile politice privind extinderea mandatului aleșilor locali în afara termenelor menţionate în această analiză nu au un suport legal, ori potrivit art.15 alin.3 din Legea cu privire la administrația publică locală mandatul consiliului poate fi prelungit doar prin lege organică şi doar în caz de război sau catastrofă.
Pentru asta, juriştii Promo-Lex recomandă Parlamentului să adopte cât mai curând Hotărîrea prin care va stabili data alegerilor. „Înainte de adoptarea hotărârii respective, Parlamentul urmează să opereze modificări la Codul Electoral şi alte acte legislative solicitate de societatea civilă pentru a evita deficiențele, lacunele şi situaţiile conflictuale descrise în rapoartele de monitorizare”, mai recomandă experţii.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE