Președintele Parlamentului Igor Grosu a declara că proiectul de hotărâre și proiectul de lege constituțional privind organizarea referendumului constituțional pe subiectul aderării RM la UE a fost înregistrat în Parlament. Grosu a spus ce urmează în continuare
„Parlamentul pregătește toate demersurile necesare pentru a stabili data referendumului și a alegerilor prezidențiale pe 20 octombrie 2024. După votarea proiectului acesta va fi remis în adresa CEC pentru a iniția procedura de desfășurare a referendumului republican în conformitate cu prevederile Codului Electoral”, a menționat Igor Grosu.
Parlamentul va trebui să adopte o hotărâre privind stabilirea datei referendumului, iar la acel document să fie atașat proiectul de modificare a Constituției
Proiectul de lege constituțional va trebui să stea 6 luni, iar după votul cetățenilor la referendum să intre automat în vigoare fără a fi necesar un vot suplimentar în Parlament.
„La 20 octombrie, vocea poporului va spune clar în ce direcție vrem să ducem Republica Moldova. Decizia suverană a cetățenilor va fi consfințită și în Constituție. Acest proiect de țară nu este proiectul unei persoane, nu este proiectul unui partid politic. Acest proiect este al tuturor cetățenilor și este pentru generațiile viitoare. Pentru prima dată în ultimele decenii trăim nu doar speranța unui viitor mai bun, dar simțim că acum avem șansa unui prezent mai bun și datoria de a aduce Republica Moldova în Uniunea Europeană”, a mai declarat Igor Grosu.
Amintim că, pe 9 aprilie curent, 46 deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate au depus o sesizare la Curtea Constituțională prin care au solicitat avizul în privința desfășurării Referendumului republican, constituțional privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Curtea a avizat pozitiv inițiativa PAS.