La Chișinău s-a desfășurat Gala laureaților concursului republican „Pedagogul Anului”. Educatori, învățători, profesori, bibliotecari, directori, psihopedagogi, logopezi, angajați din sistemul educațional din toată Moldova, s-au reunit la Arena Chișinău pentru a consemna „Ziua profesorului”. La eveniment a fost prezentă și Președintele RM, Maia Sandu

Șeful statului și-a exprimat recunoștința pentru munca enormă depusă zilnic de dascăli, menționând că aceștia cresc oameni, nu doar discipoli. De asemenea, le-a mulțumit pentru faptul că oamenii pe care profesorii îi cresc și educă sunt solidari, rezistenți la provocările vieții, responsabili și mereu curioși să descopere, să învețe, să creeze.

„Azi am avut onoarea să înmânez premiul „Profesorul anului” lui Pavel Polișciuc, Rodicăi Jăpălău, Liliei Gânu. Premiul „Învățătorul anului” a fost oferit Valentinei Iazinschi, Dianei Castraveț și lui Aurel Leșcic, iar „Educatorul anului” – Dorinei Tronciu, Marianei Popa și Elenei Melnic. Asemenea profesori sunt mulți în Moldova. Trebuie să-i facem cunoscuți, să-i promovăm și să învățăm de la ei. Să le arătăm zi de zi respectul pe care îl purtăm față de meseria lor”, spus Președinta Maia Sandu.

Președintele a mai subliniat că se dorește ca educația copiilor din Moldova să fie prioritate și la nivel de instituții ale statului, și la nivel de comunități locale, dar și la nivel de fiecare familie.

„Vreau să ne unească misiunea noastră de a crește copii împliniți și apți să-și construiască un viitor fericit. Calitatea vieții în deceniile următoare, calitatea sistemului medical, a tuturor serviciilor statului, a justiției, a mediului înconjurător, a stării economiei, a administrației centrale și locale, inclusiv calitatea clasei politice depind de calitatea educației pe care o oferim azi. Iar voi, dragi profesori, sunteți în prima linie a acestui efort. Voi sunteți puntea spre viitor al fiecărui elev și aveți sprijinul nostru în realizarea acestei misiuni. Vă mulțumesc pentru munca dumneavoastră! La mulți ani, dragii noștri profesori!”, a mai spus Maia Sandu.

La concurs au participat educatori, învățători și profesori din întreaga republică, iar din fiecare categorie au fost selectați câte trei câștigători. Pedagogii care s-au clasat pe locul I au fost premiați cu câte 50.000 de lei și li s-a conferit titlul „Pedagogul anului”. Cei de pe locul II au obținut câte 25.000 de lei și Diploma de onoare a Ministerului Educației și Cercetării, iar cei de pe locul III - câte 15.000 de lei și Diploma de onoare a Ministerului Educației și Cercetării.

Ministrul Educației și Cercetării Dan Perciun a venit cu un mesaj de felicitare pentru câștigători, menționând totodată prioritățile și obiectivele Ministerului pentru susținerea sistemului de învățământ.

„Sunt foarte multe lucruri frumoase care se întâmplă în educația din Republica Moldova datorită unor oameni minunați care se dedică în totalitate profesiei. Astăzi îi celebrăm pe unii dintre ei, dar asta nu este suficient. Trebuie să ne învățăm să apreciem lucrurile bune, să ne mândrim cu ele, să vorbim despre ele și să-i apreciem  pe cei care au rezultate și muncesc. Asta nu înseamnă să ascundem problemele care există - asta înseamnă să învățăm să apreciem public oamenii de valoare și să asigurăm schimbarea nu doar prin critică, dar și prin evocarea modelelor de urmat”, a subliniat Dan Perciun.

Concursul „Pedagogul anului” este organizat, începând cu anul 2006, cu scopul de a motiva cadrele didactice să tindă spre excelență și să devină exemple demne de urmat pentru discipolii lor, totodată sporind prestigiul profesiei de pedagog. În acest an, la etapa republicană a concursului au participat 55 de cadre didactice din întreaga țară.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE