Fostul președinte al țării, Igor Dodon, s-a pomenit în această dimineață cu procurorii la ușă. Potrivit Marianei Cherpec, purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Dodon este acuzat de trădare de patrie, corupere pasivă și îmbogățire ilicită.
Procurorii ar fi ajuns și la oficiul lui Igor Dodon, de pe strada Ștefan Cel Mare, 202.
„Acțiunile de urmărire penală au loc și la sediul asociației „Uniunea de Afaceri Moldo-Rusă”, al cărei președinte este Igor Dodon. Co-fondatorul asociației respective este organizația „Delovaia Rossia”, unul din liderii căreia este Igor Ceaika, fiul fostului procuror general din Rusia, Iuri Ceaika”, scrie Deschide.MD cu referire la surse apropiate anchetei.
Potrivit Marianei Cherpec, purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Dodon este acuzat de trădare de patrie, corupere pasivă și îmbogățire ilicită.
„Perchezițiile se efectuează inclusiv la alte locații, imobile deținute prin persoane interpuse, în cadrul dosarului penal pornit în temeiul bănuielii rezonabile de comitere a infracțiunii prevăzute de art.324 (coruperea pasiva) art.181/2( acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală), art.337( trădare de patrie) și art.330/2 (îmbogățire ilicită)”, a declarat confirmat Mariana Cherpec, procurorul responsabilă de comunicare cu mass-media.
De precizat că săptămâna trecută procurorul general interimar, Dumitru Robu, a semnat ordonanța privind repornirea urmăririi penale în dosarul „kuliok”.