Primul birou parlamentar regional se va deschide peste câteva luni în autonomia găgăuză, cu scopul de a informa populația despre activitatea legislativului. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului, Igor Corman, în cadrul ședinței Adunării Populare din Comrat.
Corman a precizat că hotărârea de a forma o reprezentare regională a Parlamentului s-a luat cu sprijinul ONU și a instituțiile europene. La biroul parlamentar vor putea merge cetățenii de rând care doresc să obțină informații despre activitatea Legislativului sau consiliere, să scrie o plângere, dar și să se întâlnească cu membri ai Parlamentului.
În același context, președintele Legislativului a mai declarat că primele astfel de birouri vor fi deschise pe teritoriul autonomiei găgăuze, informează Gagauzinfo.md. ,,Comunicare și dialogul cu cetățenii sunt foarte importante”, a argumentat acesta.
Amintim că alături de preşedintele Parlamentului, la ședința Adunării Populare de la Comrat au participat premierul Iurie Leancă și mai mulţi deputaţi şi miniştri. Vizita este precedată de o altă şedinţă comună a membrilor Guvernului de la Chişinău şi a autorităţilor din regiune.