Primarul de Mileștii Mici din raionul Ialoveni Rodica Agrici Vascan s-a arătat indignată că nu a fost anunțată despre vizita premierului Dorin Recean în comună. Potrivit edilului, Recean a fost la fabrica de vinuri și la un agent economic de pe teritoriul localității.
„Am auzit și eu, ca primarul acestei comune, că în vizită pe teritoriul comunei Mileștii Mici uitați-vă că am avut ieri oaspeți de onoare. Nu orice oaspete, dar prim-ministrul țării noastre Dorin Recean. Acest prim-ministru, împreună cu președintele raionului, împreună cu deputatul Frunze, împreună cu candidatul la primar desigur tot de la fracțiunea PAS la viitoarele alegeri locale pe Mileștii Mici, s-au strâns toți și au hotărât să vină pe teritoriul comunei Mileștii Mici. Au fost și la un agent economic, care se află la fel pe teritoriul comunei Mileștii Mici, la agentul economic Vidrașco. (…) Am impresia că ce, Recean s-a gândit că miroase urât de la primarul comunei Mileștii Mici sau…? Am impresia că miroase urât, stimați guvernanți, de la primar/managerul acestei localități pe care se află și fabrica de vinuri Mileștii Mici, și agentul economic Vidrașco. (…) Și uitați-vă că ați venit așa, fără să anunțați primarul localității”, a declarat primarul în cadrul unei intervenții video
Ea a adăugat că a „luptat pentru țara noastră și pentru o schimbare”.
„Și care e schimbarea stimați guvernanți ai PAS-ului? Că dumneavoastră veniți pe ascuns, fără să anunțați primarul satului. Fabrica de vinuri este pe loturile comunei Mileștii Mici. (…) Când mai vine un prim-ministru într-o „dereovne” unde nu este canalizare, unde nu sunt drumuri, unde avem poduri stricate? Ați venit la fabrica de vinuri, să vedeți cum se toarnă șampania. Sau ați venit să vă promovați candidatul PAS pe Mileștii Mici, asta e altă întrebare”, a menționat Rodica Agrici Vascan, primar din partea Platformei DA.
Reprezentanții Guvernului au declarat că vizita premierului a fost la I.S. Combinatul de Vinuri de calitate” Mileștii Mici”, nu în localitatea propriu-zisă, notează newsmaker.md