Președintele Curții Supreme de Justiție (CSJ), Mihai Poalelungi, dar și cel al Curții Constituționale (CC), Alexandru Tănaseși-au făcut publice veniturile pentru anul 2012, anunță Politik.md cu referire la Adevărul.
Potrivit sursei, Mihai Poalelungi, din salariul de președinte al CSJ,a acumulat un venit de 100.013 lei. El a mai primit 4.645 lei ca formator la Institutul Național de Justiție și 26.425 de lei din pensie. Soția lui a obținut un salariu de 90.398 de lei, în calitate de angajată la Ministerul Justiției.
Fiind judecător la Strasbourg, CEDO, pânăîn mai 2012, Mihai Poalelungi a declarat un salariu de 76.829 de euro. Tot anul tercut, familia Poalelungi a achiziționat o casă de locuit, împreună cu un teren intravilan, în valoare de 2.295 742 de lei, pe strada Nucarilor din Chișinău.Judecătorul are două conturi bancare, cu suma totală de357 mii de euro și a luat un credit de 500 mii de lei.
Și președintele Curții Constituționale, Alexandru Tănase, și-a publicat veniturile obținute în 2012. Potrivit datelor furnizate, el a încasat 168.169 lei din salariu și 4.070 lei din activitatea didactică.Soția sa, Angelina Tănase, a primit 107.598 lei din funcția de director al publicației periodice „Timpul de Dimineață“; 6.066 lei – în calitate de administrator al APPS-Imobil; 4.550 lei – COMUNICARE-NV SRL; 8.085 lei – ICS Synevo SRL și 41.600 lei – Moldtelecom SA.De asemenea, ea a înstrăinat anul trecut un automobil Toyota, anul fabricației 2010, în valoare de 26 mii de euro.
Alexandru Tănase a mai declarat un teren de 400 mp, care valorează aproape 362 mii de lei și o casă de locuit de 250 mp, în valoare de 851.422 lei. Ambele au fost achiziționate în 2002 și o au pe Angelina Tănase ca titular.Pe numele ei a mai fost achiziționat un automobil Lexus, fabricat în 2009, în valoare de 164 mii lei. Potrivit declarației președintelui CC, autoturismul a fost dobândit în 2009 de Biroul Asociat de Avocați „Hanganu Tănase și Partenerii”, din veniturile realizate în calitate de avocat, iar în 2012, acesta a fost preluat de către Alexandru Tănase.