Pentru prima dată, funcţia de preşedinte al Parlamentului European (PE) este deţinută de un reprezentant al unei ţări est-europene. Fostul premier polonez, Jerzy Buzek, în vârstă de 69 de ani, a fost ales marţi, 14 iulie, preşedinte al Parlamentului European, pentru un mandat de 2 ani jumătate, până în 2012.
Salutând puterea simbolică a alegerii sale, după exact 20 de ani de la prăbuşirea regimului comunist din Polonia, Jerzy Buzek a declarat că o consideră drept “un semnal” pentru ţările din Europa de Est intrate în Uniunea Europeană după 2004 şi un “omagiu” adus milioanelor de cetăţeni care au contribuit la căderea Cortinei de Fier.
“De cinci ani construim împreună Europa unită. Nu mai există noi (în Est) şi voi (în Europa Occidentală)”, a subliniat el, în ovaţiile sălii.
Jerzy Buzek, care îi succede creştin-democratului Hans-Gert Poettering, i-a oferit acestuia în semn de mulţumire o statuetă a Sfintei Barbara, patroana spirituală a minerilor în locurile sale natale, Silezia.
Preşedintele PE prezidează şedinţele plenare, reuniunile Conferinţei preşedinţilor grupurilor politice şi biroului (din care fac parte vicepreşedinţii şi chestorii). El este, mai ales, însărcinat cu reprezentarea instituţiei pe lângă instanţele internaţionale şi în timpul summiturilor europene.