Europarlamentarul Monica Macovei (PPE, PDL), preşedinte al Delegaţiei UE - Republica Moldova a Comisiei Parlamentare pentru Cooperare, şi-a exprimat dezamăgirea cu privire la rezultatul referendumului care, în caz de succes, ar fi condus la schimbări constituţionale ce puteau scoate Republica Moldova din impasul politic în care se află.
Ca urmare a rezultatelor neoficiale, deşi o majoritate covârşitoare a alegătorilor s-au exprimat în favoarea modificării Constituţiei şi alegerii directe a preşedintelui, se pare că referendumul nu va fi validat din cauza neatingerii pragului necesar de o treime din alegători.
"Factorii de decizie de la Chişinău trebuie să facă o analiză aprofundată a cauzelor care au dus la prezenţa redusă la vot. Cu toate acestea, responsabilitatea de a informa oamenii despre ceea ce înseamnă aceste schimbări constituţionale şi a-i convinge să se implice în procesul de vot aparţine actorilor politici", a declarat Monica Macovei, potrivit unui comunicat de presă dat publicităţii marţi, anunţă Agerpres.
"Acesta este un semnal pentru elita politică a ţării, pentru care trebuie să găsească împreună o soluţie. În niciun caz rezultatul nu ar putea fi interpretat ca o victorie a Partidului Comunist", a spus Monica Macovei.
Europarlamentarul român a declarat că rezultatele obţinute de guvernul democrat de la Chişinău în primul an au fost printre cele mai bune dintre toate statele din Parteneriatul Estic şi sunt apreciate atât de Parlamentul European, cât şi de Comisie.
"Facem progrese semnificative în dialogul cu autorităţile moldovene privind problemele care sunt în interesul cetăţenilor Republicii Moldova. Este important să construim pe baza acestor progrese. Îndemn forţele democratice din Moldova la unitate. Este nevoie să acţioneze împreună astfel încât oamenii să poată judeca rezultatele reformelor din această ţară. Vreau să încurajez autorităţile moldovene să comunice mai mult cu oamenii despre deciziile pe care le iau", a spus Macovei.
"Noi sprijinim Republica Moldova în eforturile sale de punere în aplicare a reformelor interne", a concluzionat Monica Macovei, care va vizita în octombrie ţara noastră, împreună cu alţi membri ai Parlamentului European.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE