Președintele R. Moldova a spus că a expediat conducerii Guvernului și Parlamentului propunerea ca următoarea întrunire a Consiliului de Securitate să aibă loc miercuri, 28 februarie.

Președintele a mai precizat că ședința va avea loc oricum, pentru că ar urma să își aducă persoane loiale în noua componență a Consiliului de Securitate.

Cred că miercuri dimineață voi semna ordinul cu privire la noua componență a Consiliului Suprem de Securitate, în cadrul căruia vom include suplimentar câțiva reprezentanți ai președinției. Așa că vom organiza oricum ședința Consiliului”, a declarat Igor Dodon la NTV.

Printre subiectele pe care șeful statului vrea să le pună în discuție se numără proliferarea unionismului în R. Moldova, raportul KROLL 2, precum și situația armelor letale pe care conducerea Armatei Naționale intenționează să le cumpere

Cel puțin aceste trei subiecte vor fi discutate și vom vedea care este poziția structurilor respective. Voi ieși și voi spune sincer dacă ei intenționează ceva să facă, există informație despre KROLL, trebuie să așteptăm acțiuni concrete sau până la alegeri nu se va întâmpla nimic”, a precizat Dodon.

 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE