Șeful Guvernului, Pavel Filip, le-a cerut reprezentanților de la Centrul Național Anticorupție să efectueze o anchetă la Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS), informează Politik.md. Și asta pentru că s-ar fi depistat un șir de neclarități în privința cheltuielilor de milionane pentru mentenanța sistemului informațional, asta în timp ce s-a economisit pe seama miilor de bătrâni, care s-au trezit fără suport financiar de la stat.
„Acest program a costat mai bine de 6 mln dolari, iar anual se achită zeci de mln de lei pentru mentenanță. Anul acesta a fost semnat un contract de 14 mln de lei, iar anul trecut - de 17 mln de lei. Programul este unul foarte complex, dar vreau să știu care este cost-eficiența acestui program.
Vreau mai mult respect pentru banii contribuabililor. Pentru că atunci când elaborăm proiecte de legi, ne grăbim și scăpăm din vedere 36 mii de pensionari, dar pe de altă parte semnăm cu ușurință contracte de mentenanță de milioane pentru companiile, care acordă această mentenanță. Vreau ca CNA să verifice dacă nu sunt la mijloc elemente de corupție”, a declarat Pavel Filip în cadrul ședinței de Guvern.
Reacția vine după ce luna trecută, în urma indexării pensiilor, mii de beneficiari au rămas în afara sistemului de suport din partea statului, astfel primind sume mult mai mici de bani decât anterior. Asa după ce CNAS a exclus din categoria beneficiarilor de suport financiar de stat pensionarii cu o pensie mai mare de 1.500 lei. Ulterior, a fost schimbată conducerea Casei Naționale de Asigurări Sociale. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE