Nu există premise în acest moment pentru reducerea tarifelor la gaze, afirmă premierul Dorin Recean. Potrivit oficialului, prioritatea autorităţilor de la Chişinău este de a asigura stabilitatea preţurilor, iar indiferent de situaţia de pe piaţa gazelor, consumatorii moldoveni să nu aibă de suferit.
"Azi, cu siguranţă, nu putem vorbi despre o reducere a preţurilor la gaze... Guvernul pregăteşte măsurile care sunt necesare pentru ca indiferent ce se întâmplă pe piaţă, să nu aibă de suferit consumatorul", a mai explicat prim-ministrul.
Recent, premierul a anunţat că ministrul Energiei, Victor Parlicov va întreprinde o vizită la Sankt Petersburg, acolo unde va discuta cu președintele Gazprom:
" Este un subiect serios, legat de tranzitul gazelor prin regiunea transnistreană și livrarea gazelor în această regiune. Mai mult, malul drept are tarife la energia electrică pe care le avem datorită gazelor din Federația Rusă. Ucraina nu este singura cale de a transporta gaze spre regiunea transnistreană. Acolo vor fi negocieri cum asigurăm livrarea de gaze în regiunea transnistreană. Va merge directorul interimar al Moldovagaz și directorul desemnat în rezultatul concursului”, a precizat Dorin Recean.
Și ministrul Parlicov a vorbit despre tarifele la gaz. Deși factorii interni indicau o scădere a prețurilor, panica legată de incertitudinea tranzitului prin Ucraina a gazului a dus la o presiune asupra creșterii prețurilor, spune ministrul Parlicov.
„Chiar dacă datele fundamentale spun că prețurile ar trebui să scadă, panica legată de 1 ianuarie împinge prețurile în sus și afectează prognozele, inclusiv cele cu care operează ANRE. Situația nu este doar o problemă internă, dar și o tendință regională, cu efecte vizibile și pe piața română”, a spus Parlicov.
Recent, directorul Moldovagaz Vadim Ceban a declarat că devierile financiare ale furnizorului ar putea ajunge către sfârșitul anului la peste 400 de milioane de lei, iar asta ar putea pune presiune pe tarif
Precizăm că tariful gazelor pentru consumatorii casnici din țară este de 12,154 lei pe metru cub (fără TVA).