Premierul Dorin Recean a clarificat poziția Guvernului Republicii Moldova în ceea ce privește tranzacțiile din sectorul energetic, subliniind că Executivul nu este implicat direct în negocieri sau intermedieri, ci are obligația de a garanta respectarea legislației naționale și internaționale. Recean a făcut referire inclusiv la un posibil scenariu ca gazul livrat în partea stângă a Nistrlui să ajungă prin intermediul unei comaniei din Ungaria
„Guvernul și instituțiile statului sunt responsabile de legalitate și conformitate. Anterior, au fost prezentate contracte care au fost invalidate pentru că nu respectau normele de conformitate,” a declarat premierul.
Recean a menționat, de asemenea, o solicitare recentă adresată companiei Moldovagaz din partea MOL, o companie din Ungaria, care a inițiat procedura de cunoaștere a clientului. Aceasta este o practică obișnuită în sectorul energetic. În cadrul acestui proces, pe ultima sută de metri, a fost prezentat un proiect standard de contract, notează bani.md
Astăzi, publicația „Kommersant”„ scria într-un material că Moldovagaz” poartă negocieri cu companiile ungare MOL și MVM din Ungaria privind posibile achiziții de gaz pentru Transnistria. Publicația scrie că acordul ar urma să fie semnat în curând, ceea ce ar permite începerea livrărilor la începutul lunii februarie. Deocamdată, se discută despre livrări până la sfârșitul lunii martie – începutul lunii aprilie. Detaliile privind ruta și prețul livrărilor rămân neclare, iar Transnistria are nevoie de aproximativ 3 milioane de metri cubi de gaz pe zi.