Premierul Vlad Filat i-a efectuat o vizită de lucru conducerii Secretariatului Internaţional al Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN). Organizaţia de Cooperare Economică la Marea Neagră cu sediul la Istanbul este condusă de către reprezentantul Republicii Moldova, Victor Ţvircun, care a  fost ales în această funcţie de către reprezentanții celor 12 state-membre ale OCEMN.

În cadrul întrevederii, Victor Ţvircun a salutat prezenţa delegaţiei moldoveneşti şi a declarat că este pentru prima dată, cînd un înalt demnitar din Republica Moldova efectuează o vizită la sediul central al Secretariatului Internaţional al OCEMN.
 
„Este o onoare pentru noi să vă primim în vizită. Sperăm că, după acest eveniment, în activitatea OCEMN va începe o nouă etapă", a menţionat Victor Ţvircun.
 
Prim-ministrul Vlad Filat a declarat că rolul OCEMN este foarte important, iar colaborarea Republicii Moldova cu această organizaţie are un potenţial mare. „Sperăm să colaborăm mai restrîns pe viitor. A venit timpul să trecem la o nouă etapă de colaborare în cadrul OCEMN, de la cea teoretică, la una practică”, a subliniat Prim-ministrul.  
 
Premierul a mulţumit celor, care activează în cadrul Secretariatului Internaţional al OCEMN, pentru munca depusă şi le-a urat succese în activitatea de mai departe.
 
Republica Moldova este unul dintre fondatorii OCEMN. Organizaţia a fost fondată la 25 iunie 1992, cu scopul de a stimula interacţiunea între statele membre, pentru a asigura  pacea, stabilitatea şi prosperitatea în regiune, precum şi a consolida relaţiile de bună vecinătate în regiunea Mării Negre.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE