Partidul Popular European din Moldova preconizează organizarea Congresului de constituire, anunță Politik.md. Acesta este planificat pentru data de 26 iulie curent.
Pentru asta, grupul de inițiativă pentru crearea partidului a lansat organizarea Conferințelor pentru constiuirea organizațiilor raionale și municipale ale viitoarei formațiuni poltice. În weekendul trecut au fost constituite organizațiile teritoriale PPEM din Cimișlia, Ialoveni, Bălți și Nisporeni.
În cadrul conferințelor au fost prezentate proiectele Statutulului și Programului Politic al PPEM, a fost aleasă conducerea organizațiilor teritoriale și trasate obiectivele inițiale de activitate. Urmează ca în perioada de pînă la Congres, Consiliile politice teritoriale să analizeze documentele de constituire propuse pentru a contribui cu recomandări de modificare.
În următoarele 3 săptămâni sunt planificate Conferințe în circa 20 raioane și în mun. Chișinău și care se vor finaliza cu organizarea Congresului de Constituire al PPEM care este planificat pentru data de 26 iulie 2015 la Chișinău. Congresul va întruni delegați din toate raioanele în care au fost constiuite organizații teritoriale, oaspeți și invitați, precum și mass-media. Congresul va aproba Statutul și Programul politic al viitoarei formațiuni, va alege instituțiile de conducere la nivel național ale partidului și va decide asupra acțiunilor prioritare ale partidului pe perioada următoare.
Acest partid este preconizat a fi unul de centru-dreapta, bazat pe o doctrină conservatoare, cu democrație internă și vine cu un program de dezvoltare a R. Moldova după modelul european.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE