Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Mihail Popșoi, vicepreședinte al Parlamentului, a afirmat că are „suspiciuni vizavi de capacitatea statului de a fi un manager eficient al Aeroportului Internațional Chișinău”. Potrivit parlamentarului, „ar fi oportun ca bunul să fie oferit în concesiune unui agent economic responsabil, serios, din Uniunea Europeană, care are în management aeroporturi mari”.

„Firește că statul nu prea are treabă să administreze o asemenea entitate importantă, complicată, cum este Aeroportul Internațional Chișinău. Eu având viziuni, mai degrabă de centru dreapta, am suficiente suspiciuni vizavi de capacitatea statului în general – de a fi un manager eficient în domeniul economic. De aceea, firește că ar fi oportun să fie oferit în concesiune unui agent economic responsabil, serios, din Uniunea Europeană, care are în management aeroporturi mari.

Nu prea se practică în Uniunea Europeană și în țările dezvoltate ca statul să administreze asemenea active complicate, importante. Aceste active sunt administrate de companii private, care au experiență serioasă. E firește neîncrederea cetățenilor față de procesul de concesionare, cel care l-am avut, și acum este dificil să-i convingem de oportunitatea unei noi concesiuni, dar suntem condamnați să o facem pentru că nu putem păstra un asemenea activ în proprietatea statului la infinit. Trebuie să găsim un concesionar serios. E adevărat, în circumstanțele de astăzi - în stare de urgență, cu război la hotar - acest lucru poate fi mai dificil, dar urmează să facem aceste demersuri”, a declarat Mihai Popșoi.

Pe de altă parte, fostul vicepreședinte al Parlamentului , Alexandru Slusari consideră că  securitatea statului în contextul actual geopolitic nu poate fi concesionată, iar modul cum autoritățile abordează această problemă denotă multă demagogie. Slusari a adus drept exemplu mai multe domenii unde statul a pierdut gestionarea treburilor, iar acest fapt a dus la mari pierderi economice

„A apărut un haos în Aeroport, chiar dacă numărul de zboruri s-a redus semnificativ. Imediat după asta urmează declarația unui fruntași al partidului de guvernare despre necesitatea concesiunii Aeroportului. Având mică experiență politică, nu mai cred în coincidență. Este un cântec vechi despre statul-proprietar prost, care au cântat în 2013 și Lazar cu Leancă. Este multă demagogie în asemenea abordare. În cel mai bun caz este o incompetență. Cel mai rău caz acum se află în judecată, fie și cu multă întărziere.

Dacă se compară un obiect de infrastructură critică cu o fabrică de cărămidă și se afirmă că statul nu poate administra nici măcar acest obiect strategic, atunci apare mare-mare întrebare la cei, care gestionează acest stat.

Sunt absolut convins că securitatea statului în contextul actual geopolitic nu poate fi concesionată. Avem exemplu cu Portul Internațional Giurgiulești. Propun să iasă autoritățile cu analiza impactului concesiunii infrastructurii portuare. Să vedem ce a căltigat statul în forma de impozite sau ce au cțștigat producătorii autohtoni. În realitatea Portul a fost transformat întro zona semi-offshor, care aduce venituri enorme unui grup îngust al companiilor transnaționale.

Patru luni sunt implicat în activitatea unei întreprinderii strategice Energocom, care asigură la moment securitatea energetică a țării. Doamne ferește, dacă aceasta compania acum era privată. Cu toată responsabilitate vă spun că în situația actuală interesele comerciale în sectorul energetic și obiectivul ce ține de securitatea energetică cu prețuri accesibile la gaz și energia electrică, sunt două lucruri absolut diferite. Rămân cu multe rezerve față de unele aspecte de activitate ale Energocomului, mai ales cele din anul trecut, dar vreau să vă spun că statul în prezent poate gestiona și gestionează relativ eficient această întreprindere.

Domnilor guvernanți, nu vă jucați în situația unui razboi la prag în liberalism economic absolut. Mai ales că acesta tot mai mult arată ca un paravan pentru incompetență în gestionare a treburilor publice în mai multe domenii”, a menționat Slusari

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE