Doi pompieri, care au decedat fiind la datorie, în incendiul de la Teleneşti vor fi decoraţi post-mortem, anunţă Politik.md. Anunţul a fos făcut public de către premierul Iurie Leancă, în cadrul şedinţei de astăzi a Guvernului.
Potrivit lui Leancă această decizie va fi luată de către preşedinţie, în timp ce Guvernul va oferi familiilor îndoliate ajutoare financiare în mărime de 100 de mii de lei. Totodată, cei trei pompieri care au avut nevoie de îngrijiri medicale vor primi suport în valoare de 25 de mii de lei.
Banii vor fi transferaţi din Fondul de rezervă al Guvernului.
La lichidarea incendiului din Teleneşti, produs la 26 noiembrie, au fost antrenate cinci autospeciale, cu un efectiv de 23 de persoane. În timp ce pompierii luptau cu flăcările, tavanul clădirii s-a prăbuşit peste patru dintre ei: doi nu au mai putut fi salvaţi, iar ceilalți s-au ales cu traumatisme. După stingerea focului, încă un pompier a avut nevoie de îngrijiri medicale, deoarece inhalase o cantitate sporită de gaze. Specialiştii au stabilit că flăcările au izbucnit din cauza unui scurtcircuit.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE