Poliţia a reţinut ieri, 3 septembrie, cel de-al doilea suspect, în cazul atacului tâlhăresc asupra unui taximetrist.
Bărbatul a fost încătușat în jurul orei 22:00, la domiciliul iubitei sale, din orașul Briceni. Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, a fost transportat la CPR Comrat, unde se va afla în arest preventiv, împreună cu celălalt suspect.
Reamintim că, în noaptea de 31 august spre 1 septembrie, un taximetrist, aflându-se în satul Congaz, raionul Comrat, în timpul executării unei comenzi, a fost atacat, legat de mâini și de picioare cu bandă adezivă și deposedat de automobilul de serviciu în care se aflau și 600 euro, 100 dolari și 4 mii lei. Suspecții principali s-au dovedit a fi doi locuitori ai raionului Comrat, unul dintre ei, în vârstă de 26 de ani, fiind prins de poliție la doar câteva ore după săvârșirea infracțiunii.
Pe acest caz a fost iniţiată o cauză penală. Daca vor fi găsiți vinovați, cei doi riscă pedeapsă cu închisoare, pe un termen de până la 15 ani.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE