Partidul Național Liberal anunță că va desfășura proteste în legătură cu vizita vicepremierului rus, Dmitri Rogozin și a Patriarhului Întregii Rusii, Kirill, pe care le vor avea la Chișinău, anunță Politik.md.
Potrivit unui comunicat de presă al formațiunii, PNL va propune Platformei unioniste ”Consiliul Unirii” și Platformei civice ”Acțiunea-2012” organizarea unor manifestări comune în contextul acestor vizite, cerând Guvernului să manifeste demnitate în circumstanțele nefaste, create de Moscova, pentru a zădărnici demersul proeuropean al celui de-al doilea stat românesc.
„Recent, după rușinea națională de la 9 Mai, când, în Piața Marii Adunări Naționale, au manifestat nestingherit Rogozin și supușii Moscovei, PNL a organizat, pe 28 iunie, sfințirea PMAN și un Marș, care a cerut ca acest politician, trimis de Putin să ne umilească în inima capitalei, să fie declarat persona non-grata, fapt pe care membrii BPC l-au reiterat în numele PNL.
În legătură cu vizita Patriarhului Kirill, la fel ca și acum doi ani, PNL consideră că populația creștină din R.Moldova continua să fie manipulată, deoarece guvernanții de la Chișinău nu încurajează desprinderea Bisericii din R.Moldova de Biserica rusă (fapt consemnat și în Programul politic al PNL), cel puțin după exemplul unei părți din populația ucraineană, urmând ca națiunea română de pe ambele maluri de Prut să se regăsească împreună sub oblăduirea Bisericii române”, se arată în comunicat.

Prin intermediul acestor acțiuni, membrii și simpatizanții PNL doresc să-și exprime dezacordul și indignarea față de aceste vizite și lipsa de declarații dezaprobatoare tranșante din partea guvernanților și a grupărilor politice, aflate la putere. În context, Consiliul Unirii va organiza o conferință de presă vineri, 30 august, în care va îndemna și alte partide și grupări politice, „care se revendică naționale, românești, unioniste, să coopereze în manifestări menite să transmită guvernanților și patronilor lor ruși de la Moscova că asemenea vizite sfidătoare, cu un caracter vădit antiromânesc și antieuropean, nu își au locul într-un stat ce se dorește în Europa, unde independența entității statale este o noțiune ce nu poate fi călcată în picioare, mai ales, de ”partenerii strategici” ”.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE