Șeful Paralemntului, Igor Grosu, spune că Andrei Spînu este învinuit pe nedrept și a evitat să spună dacă va fi sau nu demis din funcția de ministru. Declarația a fost făcută de liderul PAS, în cadrul emsiunii "În Profunzime", cu referire la remanierile guvernamentale, despre care spune că deocmdată nu există încă o decizie clară privind acest subiect.

"Noi nu avem la moment o decizie pe remanieri, dar înțelegem că ele sunt necesare. Noi am mai făcut remanieri și le-am făcut nu de aia că, colegii s-au compromis într-o acțiune reprobabilă sau chestii de corupție, așa cum este învinuit pe nedrept, cred eu, Andrei Spînu. Toți cei care vin cu astfel de învinuiri, îi cer lui să dovedească nu știu ce, dar nu vin ei cu argumente și dovezi. Sunt colegi care sunt buni în anumite situații, în perioada de crize suprapuse, evident că e bine să ai un profil de ministru, care poate și să ducă la implementarea strategiilor, dar și să răspundă clar și repede la provocările ad-hoc care apar. Iată aici e nevoie de găsit anume astfel de oameni", a spus Igor Grosu.

Președintele Parlamentului a spus că remanierile guvernamentale vor ținti, în special, domeniul justiției. Grosu a precizat că premierul Dorin Recean va continua să conducă Guvernul.

"- Ministrul Justiției rămâne? - Eu nu vă spun nici da, nici nu acum. Când vom avea o decizie o vom comunica. - Dar Spînu rămâne în echipa guvernamentală? - Noi nu avem nicio decizie pe niciun ministru, la moment. - Dar premierul rămâne? - Da, domnul prim-ministru, noi am vorbit de remanieri în cadrul Guvernului și nu despre schimbarea Guvernului. Domnul prim-ministru va continua să conducă Guvernul", a punctat Igor Grosu.

Amintim că premierul Dorin Recean a spus în ședința de Guvern, din 6 noiembrie, că va anunța remanieri guvernamentale în termen de 10 zile. Asta după ce Maia Sandu a declarat că rezultatele alegerilor prezidențiale au developat necesitatea unei resetări a echipei de guvernare.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE