Deputații din fracțiunea PLDM au decis ca cei doi președinți de comisii, considerați transfugi, să fie demiși de la șefia comisiilor parlamentare, informează Politik.md.
Este vorba despre președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Ștefan Creangă, precum și președintele Comisiei cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, Vladimir Hotineanu.
„Solicităm revocarea domnilor Vladimir Hotineanu și Ștefan Creangă din funcțiile de președinți de comisii parlamentare. Petru ca să nu facem în mod public aceste destituiri, solicităm deputaților în cauză singuri să-și dea demisia din aceste funcții”, a declarat președintele fracțiunii PLDM în Legislativ, Tudor Deliu.
În replică, Ștefan Creangă i-a reproșat fostului său coleg de fracțiune faptul că acele comisii nu aparțin în exclusivitate uneia sau altei fracțiuni parlamentare. „Această funcție aparține segmentului respectiv. Dacă onoratul plen consideră că președintele unei comisii trebuie revocat, atunci să se revoce”, a menționat Creangă.
În context, președintele Parlamentului Andrian Candu a cerut comisiei juridice, numiri și imunități să examineze acest subiect și să se expună asupra acestuia.