Politik.mdPeste 750 de familii nevoiașe vor primi câte un coș de produse alimentare pentru sărbătoarea de Paști, informează Politik.md. Acestea vor fi donate în cadrul unei campanii sociale de caritate „Împreună pentru fiecare”, în urma căreia au fost colectate și resurse bănești în sumă de circa 72 mii de lei.
Potrivit organizatorului acestei campanii, ministrul Pavel Filip, fiecare primar din localitățile R. Moldova a avut sarcina să identifice câte 2 familii nevoiașe din localitate, care vor primi coșurile cu daruri de Paști.
„Inițial ne-am propus să colectăm donații pentru 600 de familii nevoiașe, însă rezultatele au fost peste așteptările noastre. Am realizat că vor beneficia de produse alimentare cu mai multe de familii”, a menționat Pavel Filip.
Bunurile au fost colectate pe parcursul a trei săptămâni în cadrul campaniei de caritate „Împreună pentru fiecare” inițiată de Partidul Democrat. În context, organizatorii au dat asigurări că toate acestea vor fi donate în afara domeniului politic și fără implicații electorale. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE