Peste 454.000 de cereri pentru compensații la energie au fost depuse în doar câteva zile de la lansarea înscrierilor pentru sezonul rece 2026–2027. Cifra arată numărul mare de gospodării care solicită sprijinul statului pentru a face față cheltuielilor de încălzire. Mai mult de jumătate dintre solicitări au fost completate cu ajutorul asistenților sociali, în timp ce peste 204.000 de persoane au ales să depună cererile online.

Potrivit datelor prezentate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, de la deschiderea platformei, la 2 noiembrie, au fost înregistrate în total 454.009 cereri. Dintre acestea, 249.210 au fost completate cu sprijinul asistenților sociali, iar alte 204.799 au fost depuse direct de solicitanți prin intermediul platformei online.

Pentru sezonul rece, care se desfășoară în perioada noiembrie 2026 – martie 2027, autoritățile prevăd compensații lunare cuprinse între 500 și 1.000 de lei pentru gospodăriile care se încălzesc cu gaze naturale sau energie termică. Familiile care utilizează energia electrică ori combustibili solizi, inclusiv lemne, pot beneficia de sume cuprinse între 500 și 800 de lei.

Valoarea ajutorului nu este însă aceeași pentru toți beneficiarii. Aceasta se stabilește individual, în funcție de veniturile gospodăriei, numărul persoanelor care locuiesc împreună și gradul de vulnerabilitate energetică.

Nu doar veniturile contează. Proprietățile și automobilele pot exclude gospodăriile de la compensații

Pentru stabilirea eligibilității, autoritățile iau în calcul și bunurile deținute de membrii gospodăriei. Astfel, valoarea cadastrală cumulată a imobilelor, calculată înainte de ultima reevaluare, nu trebuie să depășească un milion de lei.

De asemenea, gospodăriile pot pierde dreptul la compensații dacă unul dintre membri deține un automobil cu o vechime de cel mult trei ani.

Sunt verificate și veniturile suplimentare. Pentru anul 2025, veniturile cumulate din dividende trebuie să fie mai mici de 150.000 de lei, iar cele obținute din dobânzi bancare nu trebuie să depășească 4.000 de lei.

Un alt criteriu vizează cheltuielile pentru încălzire din iarna precedentă. Media lunară a acestora trebuie să fie mai mică decât costul echivalentului a 350 de metri cubi de gaze naturale.

Cetățenii care doresc să beneficieze de compensații inclusiv pentru luna noiembrie mai au timp să depună solicitările până la 27 noiembrie 2026.

Cererile pot fi completate online, pe platforma compensatii.gov.md, sau cu sprijinul unui asistent social.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE