Oamenii legii au pornit o serie de percheziții la domiciliile persoanelor care au manifestat violent în cadrul protestului din 24 aprilie, scrie deschide.md.
Potrivit sursei, ofițerul de presă al Inspectoratului General de Poliție, Tamara Procopie, a afirmat că perchezițiile au loc la locurile de trai a 4 persoane, identificate de oamenii legii ca fiind unii din protestatarii violenți de la manifestația de pe strada Bulgară din Capitală.
Trei percheziții au loc în Chișinău, iar una se desfășoară la Orhei, astfel că patru persoane urmează să fie aduse la Direcția Generală de Urmărire Penală a IGP ca să li se înainteze calitatea de bănuit, pentru comportament violent în timpul manifestărilor publice.
Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă pedepse cu închisoarea, de până la 8 ani.
Anterior, în timpul protestului din 24 aprilie, unii manifestanți au rupt cordonul format de polițiști în fața unor clădiri din Chișinău. Ulerior, oamenii legii au spus că au avut de suferit mai mulți cetățeni, dar și au fost deteriorări ale echipamentului polițiștilor.