Partidul Democrat din Moldova este deranjat de campanie unionistă pe care o desfășoară candidatul Partidului Mișcarea Populară la președinția României, Elena Udrea, pe teritoriul Republicii Moldova. Democrații consideră că astfel de gesturi reprezintă o jignire la adresa statului nostru și la adresa cetățenilor, de aceea  face un apel să se renunțe la această campanie.
„Populismul unionist este o manifestare politică radicală, pe care marea majoritate a cetățenilor Moldovei o respinge clar. Din punctul nostru de vedere, mesajele unioniste tensionează atmosfera din societate și pot genera reacții radicale contrare, de care nimeni nu are nevoie. Republica Moldova are drumul ei european și este de dorit ca acest vector să nu fie deturnat de mesaje unioniste”, se menționează într-un comunicat de presă al formațiunii.
PDM cere public candidaților la președinția României, aflați în campanie electorală pe teritoriul Republicii Moldova, să respecte statalitatea R. Moldova și consideră că relațiile dintre cele două țări trebuie să rămână bune, bazate pe respect reciproc, pe moștenirea culturală comună și pe aspirațiile europene ale cetățenilor noștri.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE