Partidul Social Democrat (PSD) și Partidul Democrat (PD) au semnat vineri, 4 noiembrie un memorandum de fuziune între cele două partide.
Liderul PD, Marian Lupu și președintele Consiliului Național PSD, Iurie Bolboceanu au semnat în cadrul unei conferințe de presă acest document care prevede crearea unei echipe comune, cu forţe conjugate, bazată pe principii de respect reciproc, nu dominaţie sau impunere.
”Obiectivul de a contribui pe această cale la consolidarea și fortificarea forțelor de centru stânga, la consolidarea polului social democrat din R. Moldova, care în viziunea noastră este un imperativ, o necesitate a timpului. Această fuziune a două partide va duce la consolidarea forțelor comune, inteligente care trebuie să-și dedice activitatea lor politică pentru asigurarea celor mai importante priorități ale țării”, a declarat Lupu.
Iurie Bolboceanu, a declarat că memorandumul a venit din partea liderului PD, Marian Lupu. Potrivit lui Bolboceanu, discuţiile pe marginea acestui memorandum au durat o lună.
Întrebat Bolboceanu de ce nu este prezent Dumitru Braghiș, liderul PSD pentru a semna memorandumul, acesta a răspuns că ”Braghiș nu susţine memorandumul de fuzionare a PSD cu PD, are alte poziţii privind dezvoltarea PSD”.
Bolboceanu a mai spus că decizia de fuzionare a fost luată de Biroul politic al PSD, iar textul a fost înaintat de Marian Lupu în urmă cu 2 săptămâni.
Bolboceanu a precizat că în perioada de o lună sau o lună și jumătate acest proces de unificare va fi finalizat.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE