"Moldova este parte din sufletul românesc şi trebuie să îşi găsească locul în marea familie europeană. Sper ca alegerile de azi să repună Moldova pe drumul cel bun, pentru ca în acest fel am fi împreună în ciuda tragicei istorii care ne-a separat de fraţii de peste Prut. Românii toţi ar trebui să se roage azi ca Moldova să ia calea Europei pentru că numai aşa putem învinge ceea ce ne-a separat într-un mod mincinos", spune Bogdan Diaconu, într-un comunicat de presă.
"Românii au uitat de Moldova de peste Prut pentru că au problemele lor majore provocate de o conducere politică dezastruoasă. Dar în acest ceas de cumpăă trebuie să ne amintim că am fost cândva o ţară mare şi frumoasă şi să ne dorim să ne regăsim măcar în sânul Europei. Destinul acestei părţi de lume este alături de Europa şi alături de România", mai spune vicepreşedintele PC.