Într-o rezoluție adoptată miercuri, eurodeputații declară că aderarea Republicii Moldova la UE ar reprezenta o investiție geostrategică într-o Europă unită și puternică.

Textul integral, adoptat cu 555 de voturi pentru, 49 împotrivă și 26 abțineri, susține că negocierile de aderare la UE cu Republica Moldova trebuie să înceapă până la sfârșitul anului 2023, în urma îndeplinirii celor nouă etape identificate de Comisia Europeană.

De asemenea,oligarhii fugari trebuie extrădați în Moldova, iar eurodeputații susțin că UE trebuie să continue să sprijine Republica Moldova în realizarea independenței energetice.

Republica Moldova rămâne expusă presiunii ruse și șantajului energetic, tulburărilor economice cauzate de războiul din Ucraina vecină, precum și încercărilor susținute de Kremlin de a destabiliza guvernul pro-european al țării. Parlamentul salută spiritul de conducere al președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, și al autorităților țării în abordarea acestor provocări serioase.

Eurodeputații își reafirmă, de asemenea, sprijinul pentru viitoarea aderare la UE a Republicii Moldova, ca urmare a solicitării țării în 2022, recunoscând în același timp progresele guvernului în ceea ce privește reformele și nivelul de aliniere la acquis-ul UE. Aceștia solicită ca negocierile de aderare să înceapă până la sfârșitul anului 2023, dacă Republica Moldova îndeplinește cele nouă etape identificate de Comisia Europeană necesare pentru deschiderea negocierilor.

Între timp, Parlamentul solicită guvernului Republicii Moldova să continue cu fermitate agenda sa de reformă privind democrația și statul de drept, să avanseze în direcția punerii în aplicare depline a Acordului de asociere cu UE și a zonei de liber schimb aprofundate și cuprinzătoare, să combată criminalitatea organizată și gravă la nivel internațional și transnațional și să continue eforturile de creștere a securității energetice a țării.

Sancționarea celor care doresc să destabilizeze Republica Moldova

Cu privire la încercările de destabilizare a Republicii Moldova, rezoluția solicită UE și statelor sale membre să îi sancționeze imediat pe cei implicați. Eurodeputații solicită Uniunii Europene să-i sancționeze pe oligarhii moldoveni fugari Ilan Șor și Vladimir Plahotniuc și, după caz, afacerile și organizațiile lor politice, precum și extrădarea celor doi în Republica Moldova pentru a fi judecați.

Parlamentul dorește, de asemenea, ca UE să extindă domeniul de aplicare al regimului său de sancțiuni pentru a include acte de corupție pasibile de pedeapsă care subminează securitatea, stabilitatea, instituțiile constituționale și democratice ale unei țări.

Susținerea eforturilor Republicii Moldova de a obține independența energetică

În cele din urmă, rezoluția condamnă șantajul energetic continuu al Rusiei din Republica Moldova și își exprimă sprijinul pentru eforturile Chișinăului de a-și spori securitatea energetică prin diversificarea surselor de aprovizionare, reducerea consumului și achiziționarea de energie pe piața europeană, precum și dezvoltarea infrastructurii de interconectivitate. De asemenea, deputații europeni solicită UE să sprijine în continuare Republica Moldova în vederea obținerii independenței energetice, notează caleaeuropeană.ro

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE