Parlamentul a adoptat Codul electoral al Republicii Moldova. Documentul are scopul de a perfecționa procedurile electorale, de a înlătura ambiguitățile și contradicțiile dintre Codul electoral și Codul administrativ și alte legi, precum și de a implementa recomandările formulate în rapoartele misiunilor naționale și internaționale de monitorizare a alegerilor.

După aprobarea în prima lectură, DOCUMENTUL a fost supus mai multor runde de consultări publice, de asemenea proiectul a fost avizat de Comisia de la Veneția.

”A fost o muncă enormă depusă de către colegii de la Comisia Electorală Centrală, de către colegii din Parlament și de către toți cei care au muncit ultimele cinci luni la îmbunătățirea acestui proiect de cod electoral”, a menționat președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate.

Astfel, în situații excepționale, cum ar fi pandemie, stare de urgență, în unele circumscripții electorale, alegerile se vor putea desfășura pe parcursul a două zile (sâmbătă și duminică), prin derogare de la regula generală. Acest lucru urmează să fie stabilit prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale, cu cel puțin 25 de zile înainte de ziua alegerilor. Totodată, pentru a facilita accesul alegătorilor la procesul electoral, cetățenilor li se va oferi dreptul de a vota atât în baza buletinului sau a buletinului provizoriu de identitate, cât și în baza pașaportului, indiferent de tipul scrutinului.

Documentul mai stabilește principii clare privind reflectarea alegerilor de către mijloacele de informare în masă. Instituțiile mass-media vor avea obligația de a respecta principiile de echitate, echilibru și imparțialitate în contextul mediatizării campaniilor electorale. În caz contrar, acestea riscă să fie sancționate gradual de către Consiliul Audiovizualului.

Totodată, proiectul noului Cod Electoral aduce câteva inovații în materie electorală cum ar fi noua modalitate de constituire a membrilor CEC, instituirea permanentă a funcției de președinte al consiliului electoral de circumscripție, posibilitatea ca cetățenii să sprijine prin listele de subscripție mai mulți concurenți electorali, validarea de către consiliile electorale de circumscripție a rezultatelor alegerilor pentru scrutinul general local etc.

Codul electoral al Republicii Moldova a fost votat de 55 de deputați.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE