Deși Republica Moldova a pierdut câteva dosare la CtEDO în care a eșuat să desfășoare anchete eficiente pe marginea acuzațiilor victimelor minore ale agresiunilor sexuale și a violurilor, practica defectuoasă continuă. Un comunicat de presă în acest sens a fost emis de Asociația „Promo-LEX, informează Politik.md.
Potrivit sursei, datorită unor tertipuri procesuale agresorii fie sunt scoși de sub urmărire penală, fie li se aplică o pedeapsă mai blândă sau simbolică. Situația este deosebit de periculoasă în cazul în care victime ale agresiunilor sexuale sunt minorii, iar tutorii sau părinții acestora nu dispun de suficiente resurse pentru a lupta cu sistemul. Este cazul recent al unei victime minore ale violului, în care judecătoarea Ecaterina Buzu, din cadrul Judecătoriei Orhei a pronunțat o sentință prin care de fapt a exonerat de la răspundere doi agresori în timp ce al treilea a fost pedepsit simbolic. Cazul a fost reprezentat în instanță de procurorul Vadim Machidon.
Potrivit declarațiilor victimei în decembrie 2014, aceasta a fost privată de libertate de către trei indivizi, într-o locuință din orașul Orhei, unde a fost obligată să consume alcool și să întrețină relații sexuale împotriva voinței sale. În momentul săvârșirii infracțiunii, victima era minoră și susține că a fost ademenită în locuință de către o cunoscută, sub pretextul unei petreceri. După săvârșirea violului, victima a reușit să fugă și a fost găsită de mama acesteia în stare de șoc.
Conform probelor din dosar, Poliția a găsit la locul infracțiunii mai multe sticle de alcool și substanțe narcotice (canabis) precum și o parte din hainele victimei. Cu toate acestea, Procuratura Orhei a admis versiunea inculpaților, potrivit căreia victima minoră a întreținut relațiile sexuale benevol, chiar dacă însuși victima a negat acest fapt. În cadrul urmăririi penale nu a fost verificat în nici un fel consimțământul minorei la raportul sexual, invocat de inculpați și nici nu s-a ținut cont de alte circumstanțe cum ar fi: starea de neputință a victimei, vârsta acesteia, consumul de alcool și substanțe narcotice de către inculpați, leziunile corporale depistate pe corpul victimei și starea de șoc în care a fost găsită.
Judecătoria Orhei a emis o sentință prin care doar unul din inculpați urmează să petreacă următorii 2 ani în închisoare, pentru privare de libertate dar fără a fi tras la răspundere penală pentru viol, deși a recunoscut că a întreținut relații sexuale.