Deputații BCS, Alla Darovannaia și Vladimir Odnostalco, au susținut un briefing în cadrul căruia au anunțat că fracțiunea BCS a elaborat un proiect de lege ce prevede modificarea art. 13 din Legea privind sistemul public de pensii și propune modificarea modalității de indexare a pensiilor, în contextul necesității susținerii cetățenilor vârstnici cu venituri mici.
Proiectul propus prevede calcularea coeficientului de indexare a pensiilor în conformitate cu media creșterii anuale a indicelui prețurilor de consum pentru ultimii trei ani. Conform formulei de calcul propuse, indicatorul de indexare a pensiei aplicabil pentru 1 aprilie 2024, urmează să fie 15,76% și nu și nu 4,2%, cum prezintă actuala guvernare.
Ala Darovannaia a subliniat că acest proiect de lege se adresează celor circa 674 891 pensionari cu o pensie medie de circa 3670 lei și 84557 persoane care beneficiază de alocații sociale, mărimea medie a cărora este de doar 1509 lei. Proiectul vine să restabilească echitatea socială și să ajusteze indexarea pensiilor la nivelul creșterii reale a prețurilor la mărfuri și servicii, or, în conformitate cu Constituția RM statul este obligat să asigure fiecărui cetățean un nivel de trai decent.
Recent, Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a anunțat că de la 1 aprilie pensiile vor fi indexate cu 4,2 % deși, anterior, tot ministrul, dădea asigurări că pensia ar urma să fie indexată cu 6%. Totodată, prim-ministrul Dorin Recean a declarat săptămâna trecută că pensiile vor crește, însă cifra exactă va fi cunoscută la sfârșitul lunii februarie.
În 2024, în Republica Moldova, peste 530 de mii de persoane primesc pensia pentru limita de vârstă.