Republica Moldova și ONU au semnat astăzi, Planul de acțiuni al Cadrului de Parteneriat Națiunile Unite– Republica Moldova “Spre Unitate în Acțiune”. Asistenţa oferită de către Agenţiile Naţiunilor Unite pentru programul cadru este în sumă de 218 mln dolari, pentru anii 2013-2017. Documentul a fost semnat de prim-ministrul Vlad Filat şi Nicola Harrington-Buhay, Coordonator Rezident ONU în Republica Moldova.
Cadrul de Parteneriat se concentrează pe trei piloni tematici care complementează priorităţile naţionale şi agenda de creştere economică a Guvernului Republicii Moldova. 1 - reforma sectorului justiției și a drepturilor omului, care reprezintă mandatul specific al ONU și este un domeniu de o importanță majoră pentru R. Moldova; 2 - educaţie incluzivă, servicii calitative de sănătate şi protecţie social și 3 - mediul înconjurător, schimbările climatice şi gestionării riscurilor.
Nicola Harrington-Buhay a declarat că Prin acest Plan, ONU îşi asumă angajamentul să lucreze cu Guvernul şi oamenii din R. Moldova pentru ca ţara să atingă cinci rezultate până în 2017. ”Un stat eficient şi modern în domeniul executiv, judiciar şi legislativ, la nivel naţional şi local; educaţie de calitate pentru toate fetele şi băieţii, acces universal la servicii medicale, condiţii decente de muncă şi salarii pentru femei egale cu cele ale bărbaţilor, abilitate persoanelor cu dizabilităţi fizice şi intelectuale pentru a trăi o viaţă demnă în comunităţile lor; ș.a.", a spus Nicola Harrington-Buhay.
Ea a salutat iniţiativa ca R. Moldova să fie printre primele ţări din lume care realizează reforma ONU prin coordonare şi rezultate comune ale Agenţiilor ONU, menţionînd că va facilita accesul ţării noastre la diversitatea imensă a familiei ONU şi se vor alinia politicilor şi sistemelor naţionale pentru a sprijini mai eficient munca autorităţilor Moldovei. Coordonatorul Rezident ONU în Republica Moldova a salutat, de asemenea, implicarea activă a Moldovei în discuţia globală privind agenda de dezvoltare după 2015 „Viitorul pe care ni-l dorim".
„ONU este convinsă că până în 2017, când expiră Planul de Acţiuni, R. Moldova va avea succese în aspiraţiile sale europene, dezvoltarea umană şi drepturile omului şi capacităţi naţionale depline pentru a avansa. ONU se va pregăti cu cea mai mare plăcere pentru un altfel de parteneriat cu Moldova. Însă un lucru rămîne cert pentru totdeauna - Moldova este şi va rămîne un membru foarte important al familiei globale ONU", a conchis Nicola Harrington-Buhay.
La rândul său, Vlad Filat a menționat că sprijinul acordat Republicii Moldova de către ONU în așa domenii este extrem de important. ”Susţinerea şi cooperarea ONU este importantă nu doar din perspectiva fondurilor destinate implementării proiectelor, dar şi pentru sprijinul oferit R.Moldova în aspiraţiile sale aferente angajamentelor internaționale”, a declarat șeful Guvernului.
De la începutul prezenței și activității ONU în Moldova (din 1992) și până acum valoarea estimativă a programelor implementate atinge 280 mln dolari.