Fosta deputată Olesea Stamate susține că recomandările Uniunii Europene privind reforma justiției pun accent pe consolidarea instituțiilor și eficientizarea activității acestora, nu pe extinderea procesului de vetting, avertizând că un eventual „full vetting” ar putea agrava blocajele din sistemul judiciar.

Potrivit acesteia, Uniunea Europeană solicită Republicii Moldova să consolideze capacitățile, transparența și eficiența activității Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), precum și să reducă durata proceselor judiciare și numărul dosarelor restante.

În acest context, Stamate afirmă că ideea unui „full vetting” este incompatibilă cu aceste obiective, întrucât verificarea tuturor judecătorilor din instanțele de fond ar afecta și mai mult funcționarea sistemului.

„Dacă discutăm despre full vetting, aș vrea să știm cum se împacă această idee cu solicitările foarte clare ale Comisiei Europene. În primul rând trebuie întărite capacitățile CSM și CSP, iar acum se întâmplă exact invers – continuă externalizarea unor procese importante către actori externi”, a declarat fosta deputată.

Olesea Stamate a avertizat că o nouă etapă amplă de evaluare extraordinară ar putea prelungi și mai mult durata examinării dosarelor, în special în condițiile în care Curțile de Apel și Curtea Supremă de Justiție se confruntă deja cu întârzieri și un volum mare de cauze restante.

Ea consideră că autoritățile ar trebui să renunțe la extinderea mecanismelor extraordinare de evaluare și să permită instituțiilor din sistem să funcționeze prin procedurile ordinare de verificare.

„Nu mai continuați acest proces. Lăsați procedurile de evaluare ordinare din cadrul CSM și CSP, întăriți-le capacitățile, oferiți-le suport, majorați-le bugetele și asigurați-le resursele necesare. Sistemul trebuie lăsat să înceapă să funcționeze de unul singur”, a conchis Olesea Stamate.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE