Un tribunal din Kiev a dispus ca miliardarul ucrainean Igor Kolomoiski, un fost apropiat al preşedintelui Volodimir Zelenski, să fie reţinut pentru două luni, fiind suspectat de fraudă şi spălare de bani, a anunţat duminică presa locală, citată de News.ro.

Televiziunea ”1 + 1”, deţinută de oligarh, l-a propulsat pe Zelenski la statutul de vedetă media națională datorită serialului „Slujitorul poporului” în care Zelenski întruchipa eroul (un profesor de istorie devenit preşedintele ţării). Apoi, chiar Komoloiski l-a încurajat să intre în politică și să candideze la prezidențiale, trustul său mediatic fiind aliatul lui Zelenski. Un singur exemplu: cu o zi înainte de primul tur al scrutinului prezidențial din 2019, o zi în care este interzisă campania electorală, ”1 + 1” a difuzat un documentar în care se face un portret detaliat al lui Ronald Reagan, actorul care a devenit preşedinte al Statelor Unite. Iar vocea din documentar nu era alta decât aceea a lui Zelensky.

Magnatul în vârstă de 60 de ani, unul dintre cei mai bogaţi oameni din ţară, a apărut în instanţă sâmbătă seara târziu, purtând un tricou galben şi o jachetă albastră, culorile drapelului ucrainean. La finalul audierii, instanţa a decis să ia o „măsură preventivă”, ordonând încarcerarea lui Kolomoiski pentru două luni şi stabilind o cauţiune de peste 509 milioane de grivne ucrainene (aproximativ 12,7 milioane de euro).

Potrivit serviciilor de securitate ucrainene (SBU), miliardarul este suspectat de fraudă şi de achiziţie ilegală de proprietăţi.

Kolomoiski a sprijinit candidatura lui Volodimir Zelenski în 2019 şi deţinea postul de televiziune la care preşedintele ucrainean şi-a câştigat faima ca actor de comedie.

În ultimele luni, preşedintele Zelenski a promis să intensifice lupta împotriva corupţiei, care era endemică în Ucraina înainte de invazia rusă, în special ca răspuns la condiţiile impuse de Uniunea Europeană pentru a menţine statutul Kievului de candidat la aderare.

Cine este Igor Kolomoiski

Oligarhul ucrainean care s-a autoexilat în Israel în mandatul precedentului președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, a fost principalul sponsor al candidatului Zelenski. „Ţara nu are nevoie de Zelenski, ci de milioane de Zelenski”, a declarat el la un moment dat în campania din 2019.

Poroşenko a fost principalul său rival în afaceri și politică. Sub regimul acestuia, statul ucrainean i-a confiscat majoritatea activelor și i-a imputat o datorie de 2,5 miliarde de dolari.

Înainte de a deveni ţinta regimului Poroșenko, oligarhul s-a bucurat de ora lui de glorie. În 2014, după anexarea Crimeei de către Rusia şi secesiunea din estul Ucrainei, el s-a erijat în lider de război. Până la punctul de a-i răpi statutul de vedetă lui Poroşenko, proaspăt ales în fruntea ţării. Numit guvernator în Dnipropetrovsk, regiunea sa natală, Kolomoiski a investit aproape 10 milioane de dolari în crearea de batalioane de voluntari pentru a opri avansul separatiştilor susţinuţi de trupele ruseşti.

El a trimis 2.000 de oameni pe front, oferindu-le vehicule, benzină şi anvelope. A ordonat înfiinţarea blocajelor rutiere în Doneţk, capitala separatiştilor, și a oferit 10.000 de dolari pentru capturarea oricărui soldat rus. Un zel lăudat de clasa politică. Fără desfăşurarea unor astfel de mijloace, Dnipropetrovsk ameninţa că va cădea. În fine, Kolomoiski accentuează sentimentul naţionalist atacându-l direct pe Putin. „Un mic schizofrenic, incapabil şi nebun”. La care acesta îi răspunde numindu-l „hoţ”. Omul de afaceri prezent în afaceri cu petrol, mass-media și bănci joacă acum în ligile mari.

Poroşenko era agasat de situaţie, iar un eveniment i-a oferit ocazia de a scăpa de el. În martie 2015, Kolomoiski trimite bărbaţi mascaţi şi înarmaţi la Kiev pentru a prelua controlul asupra a două companii petroliere în care deţine acţiuni. O lovitură de forţă denunţată de Poroşenko. „Niciun guvernator nu va avea o armată privată”, avertizează el. După care, Kolomoiski este destituit din funcţia de guvernator.

De atunci, imperiul său se dezintegrează. În anul următor, guvernul a decis naţionalizarea uneia dintre firmele sale emblematice, PrivatBank, cea mai mare bancă ucraineană, prin injectarea a 5 miliarde de dolari. Kolomoiski este acuzat că a sifonat bani pentru proiectele sale personale şi i se cere să plătească 2,5 miliarde de dolari.

„Eu nu sunt marioneta lui Kolomoiski”, spunea Zelenski în campania electorală și promitea aplicarea legii pentru toţi. Acum, la presiunile UE și SUA, statul ucrainean a început să vâneze oligarhi.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE