O nouă injecție financiară din partea UE și CoE pentru reforma justiției din Moldova, iar beneficiari ar fi câteva instituții importante din din acest domeniu problematic. Autoritățile Republicii Moldova vor primi asistență tehnică pentru a spori independența, profesionalismul și transparența sectorului judiciar.
Proiectul se va desfășura până în noiembrie 2026, cu un buget de 2,7 milioane de euro, de care vor beneficia Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii, Consiliul Superior al Procurorilor, Institutul Național al Justiției și Curtea Constituțională.
Ambasadorul Jānis Mažeiks, șeful Delegației UE la Chișinău, a declarat că Uniunea Europeană a fost și este în continuare un partener neclintit al Republicii Moldova prin acordarea asistenței financiare, expertizei și ghidării pentru a asigura implementarea comprehensivă a reformei justiției.
La rândul său, Falk Lange, șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, a menționat că este bucuros că, având în vedere contextul reformelor dinamice și complexe, Uniunea Europeană și Consiliul Europei și-au unit eforturile pentru a implementa acest proiect de amploare care este lansat astăzi pentru a sprijini autoritățile Republicii Moldova în dificila sarcină de reformare a sistemului judiciar.