Cristian-Leon Ţurcanu este noul ambasador al României în Republica Moldova. Decretul a fost semnat de liderul de la Cotroceni, Klaus Iohannis.
"Decret privind acreditarea domnului Cristian-Leon Ţurcanu în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Moldova, cu reședința la Chișinău", se arată în deceretul semnat de Iohannis.
Cristian-Leon Ţurcanu vine în această funcție în locul lui Daniel Ioniță, care a fost până acum ambasadorul României la Chișinău. A scris că Daniel Ioniță va fi propus ambasador în Suedia.
Diplomat de carieră, Cristian-Leon Țurcanu a exercitat, din 2016, funcția de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Ucraina. Anterior, în perioada septembrie 2014 – octombrie 2015, a ocupat funcția de prim-colaborator în cadrul Ambasadei României la Chișinău.
În Serviciul Exterior a mai activat în cadrul Ambasadei României la Washington, în perioada 2008-2012, și la Ambasada României la Berlin, între 2003 și 2008.
Vorbește limbile engleză, germană, suedeză și are cunoștințe de franceză, italiană și rusă.