Numit în noua sa funcție, șeful Fisc, Ion Prisăcaru nu va renunța la calitatea de membru PLDM, pe motiv că aceasta nu are cum să-i influențeze activitatea.
În cadrul unui interviu pentru Pro TV, Prisăcaru a declarat că va încerca să lustruiască imaginea instituției, care a avut de pierdut în contextul ultimelor evenimente.
De asemenea, liberal-democratul spune că PLDM a luat o decizie corectă atunci când au spus că nu vor să negocieze cu Mihai Ghimpu.
„Sunt membru de partid și asta nu îmi încurcă, mai mult, mă poate ajuta. Nu am relații personale cu șeful de partid, astfel voi acționa în conformitate cu legea și voi analiza situația, chiar dacă o să am indicații”, a spus șeful Fisc.
Totodată, sursa susține că instituția nu este politizată. Prisăcaru a lăudat și a apreciat activitatea predecesorului său.
„Atât timp cât a fost domnul Vicol la conducere, practic au dispărut firmele fantome. Acest lucru nu este deloc ușor de realizat. Poate a greșit în unele situații. Dacă este să analizăm dosarul care a fost intentat pe numele lui Vicol este unul bazat pe criterii politice”, a mai adăugat sursa.
Ion Prisăcaru are 55 de ani, este căsătorit și are doi copii. Acesta a mai fost șef la Fisc în perioada 1995-1998, în guvernul Ciubuc 2.
Amintin că ministrul Finanţelor în exercițiu, Veaceslav Negruţa, a semnat pe 17 mai, ordinul de numire în funcţie a lui Ion Prisăcaru în funcţia de şef al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat.
Precizăm că pe 15 februarie curent Centrul Național Anticorupție a efectuat mai multe percheziții, inclusiv la domiciliul lui Nicolae Vicol, în cadrul unui dosarul inițiat în septembrie 2012 pentru abuz de putere și acte de corupere. Ulterior, în presă au apărut mai multe interceptări ale convorbirilor telefonice ale fostului şef de la Fisc.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE