Dorin Jungietu, proaspăt învestit în funcția de ministru al Energiei, a declarat astăzi că prioritățile sale vor fi eficiența, transparența și accesibilitatea resurselor energetice. În cadrul primului său discurs public, Jungietu a subliniat direcțiile strategice stabilite de conducerea țării.
„Astăzi preiau mandatul de Ministru al Energiei cu obiectivele clare stabilite de domnul prim-ministru și de doamna președintă: să asigurăm o funcționare a sistemului energetic transparentă și eficientă. Ne vom axa pe trei direcții importante: eficiența energetică, implementarea proiectelor strategice și, cel mai important, asigurarea resurselor energetice necesare țării la prețuri rezonabile”, a declarat ministrul.
El a subliniat importanța proiectelor strategice, punând un accent deosebit pe finalizarea liniei electrice de înaltă tensiune Văcănești-Chișinău, un element crucial pentru securitatea energetică a Republicii Moldova.
„Vom lucra pentru ca energia electrică și gazul să fie disponibile în mod constant și la prețuri accesibile pentru cetățeni. Este o misiune esențială pentru bunăstarea populației și stabilitatea economică a țării”, a adăugat Jungiatu.
Noul ministru a vorbit și despre tarifele la lumină care se mențlin la un nivel înalt și a menționat că la ora actuală conjunctura pieței ne permită să le optimizăm. Ministrul a abordat astăzi subiectul diferențelor de tarife între malul drept și malul stâng al Nistrului, subliniind existența unei disproporții semnificative de prețuri. „Dacă ne uităm în urmă, observăm că există o diferență considerabilă între tarifele aplicate pe malul drept și cele de pe malul stâng al Nistrului”, a declarat Junghietu.
El a menționat că, pentru a soluționa această problemă, este esențial ca proiectul energetic de la Vulcănești la Chișinău să fie finalizat la timp. Junghietu a subliniat că finalizarea acestui proiect strategic va reduce dependența energetică a Republicii Moldova și va asigura stabilitatea prețurilor în sectorul energetic, în beneficiul întregii țări.
Dorin Junghietu a clarificat situația legată de funcția de președinte al Moldovagaz, concurs pe care l-a câștigat anterior. Într-o declarație după învestire, acesta a explicat că, deși fusese desemnat câștigător al concursului, aprobarea finală din partea Gazprom a fost întârziată.
„La momentul respectiv, când am participat la acest concurs, a existat o anumită circumstanță, iar Gazpromul a întârziat aprobarea din diverse motive. Acum, odată cu preluarea mandatului de ministru, mă voi concentra pe întregul sistem energetic al țării și pe toate întreprinderile de importanță strategică”, a declarat Junghietu.
Întrebat dacă renunță oficial la funcția de președinte al Moldovagaz, ministrul a confirmat că prioritatea sa este să se axeze pe gestionarea întregului sistem energetic: „Rolul meu și prioritățile mele sunt acum legate de tot sistemul energetic. Voi renunța la această calitate”.
„Trebuie să vedem cadrul legal și toate circumstanțele înainte de a lua o decizie finală”, a precizat Junghietu.