În pofida unor discuții între premierul Recean și Asociația „Forța Fermierilor”  în ideea de a convinge agricultorii că statul are grijă de ei, oamenii gliei sunt deciși să organizeze marți, 20 iunie, un marș în Piața Marii Adunări Naționale. Potrivit fermierilor tehnica agricolă va întra în PMAN din trei părți - de la Gara de Sud, Aeroport și Stăuceni. Fermierii din mai multe raioane din țară au pornit de dimineață cu tractoarele spre Chișinău.

„În urma unor discuții, pe alocuri complicate, cu poliția, am convenit că mâine, la orele 10.00 începem marșul Forței Fermierilor. Tehnica agricolă va întra în PMAN din trei părți - de la Gara de Sud, Aeroport și Stăuceni. După sosirea în PMAN urmează un marș în jurul Guvernului. La orele 13.00 anunțăm conferința de presă lângă tractoarele, parcate în Piața Marii Adunări Naționale”, se menționează în comunicatul Asociației.

Guvernul încearcă să-i linișteacă, cumva, pe fermieri și le promite restituirea tva-ul din cont în sumă de 433 de milioane de lei, bani care aparțin agricultorilor. În plus, după rectificarea de buget fermierii vor primi, încă, 100 de milioane de lei

Potrivit fermierilor, pierderile în acest an la culturile de prima grupă, grâu, orz și rapiță se ridică estimativ la peste două miliarde de lei, iar ministrul Bolea urmează să plece la Bruxelles pentru a solicita suport financiar din partea UE pentru fermierii moldoveni.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE