politik.mdPoziţia Moscovei în privinţa reformei constituţionale din Republica Moldova coincide cu cea a Comisiei de la Veneţia, a declarat vineri, 26 martie, vicepremierul responsabil pentru reintegrare, Victor Osipov, care a efectuat o vizită de lucru la Moscova.
Osipov a declarat că în cadrul întrevederii cu Serghei Vinocurov, şef adjunct al administraţiei prezidenţiale, şef direcţie relaţii internaţionale a fost discutată şi criza politică şi constituţională din Republica Moldova. „S-a pronunţat într-o manieră similară cu partenerii europeni în legătură cu necesitatea deblocării crizei politice şi constituţionale. Moscova susţine aplicarea concluziilor Comisiei de la Veneţia. E interesant de observat că poziţia este aceeaşi cu a europenilor”, a spus vicepremierul.
Referindu-se la discuţiile avute cu oficialii ruşi în privinţa reglementării transnistrene, Osipov a spus că aceştia au apreciat pozitiv abordările guvernului de la Chişinău în ce priveşte problematica transnistreană. Potrivit lui, unul din sfaturile primite de la Moscova a fost ca guvernarea să continue aceeaşi cale, pentru ca în procesul de consolidare a încrederii, părţile şi populaţia să devină convinse că intenţiile autorităţilor moldovene sunt doar intenţii bune.
În privinţa retragerii forţelor militare ruse de pe teritoriul Republicii Moldova şi modificarea formatului de pacificatori, Osipov a spus că a transmis părţii ruse programul guvernului pe 2010 care prevede că toate aceste aspecte trebuie să fie soluţionate în rezultatul negocierilor.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE