Declaraţia unicului candidat înaintat de alianţa de guvernare la preşedenţia Republicii Moldova, liderului Partidului Democrat, Marian Lupu precum că se autoidentifică „ca fiind moldovean şi că are tot dreptul să facă acest lucru”, într-un interviu din 17 mai, la postul de radio Eho Moskvî (Vocea Moscovei), a fost una şocantă pentru presa de peste Prut.
Ziare.com scrie că “acest domn Marian Lupu, înalt, frumos, inteligent, cu şcoli înalte pe la Moscova, ba şi cu nişte burse prin Europa, vorbind elegant limba română, cel pe care cetăţenii din Republica Moldova îl vedeau deja ca pe un viitor preşedinte, ne trăzneşte brusc cu o declaraţie de ne lasă laţi!... Împreună cu alţii s-au apucat, din nou, acum în 2010, să inventeze, înca o dată, o naţiune – [una moldovenească]. Nu le-a reuşit pe timpul lui Stalin. Trag ei speranţa că le-o reuşi acum pe timpul lui Putin, stăpânul gazelor”.
Astfel, potrivit publicaţiei, deoarece “politica de la Chişinău se învârte în jurul soarelui de la Kremlin”, este foarte uşor de înţeles planurile lui Marian Lupu de a-şi “construi o naţiune a lui - o naţiune moldovenească”. “Ce contează ce limbă vorbeşti, cum te închini la Dumnezeul tău şi ce obiceiuri ai şi ce neamuri ai dincolo de Prut, ce morminte ai pe la Iaşi, Ungheni, Botoşani, Cahul şi Vaslui, ce contează pe unde sunt cetăţile româneşti, contează doar naţiunea “politică”, adică cea dictată de raţiuni “geostrategice”.
Moldovenii nu pot fi ruşi, susţine Ziare.com din mai multe considerente:
1. “Moldovenii nu sânt ăia ai lui Lenin sau Stalin sau Putin ci ăia ai lui Ştefan cel Mare care-şi odihneşte oasele nu la Kremlin, ci la Putna, prin codrii Sucevei”;
2. “Moldovenii, deşi mai înceţi la vorbă şi la port, nu i-au uitat şi nici nu i-au iertat vreodată pe ăia care i-au stuchit între ochi”;
3. “Moldovenii, de felul lor, rabdă multe şi-s cuminţi şi asezaţi să-şi poarte cruci multe, mai grele şi mai tăioase, după cum vor fi fost timpurile”;
4. “Moldovenii nu-s o etnie şi nici o naţie politică, ci doar o seamă de oameni care au ştiut să se bată mereu cu Rusul de dincolo de Volga. Unii au mai fugit în braţele lui Petru I, ca Dimitrie Cantemir, dar asta nu înseamnă ca noi, moldovenii, ne-am uitat obârşia”;
5. “Moldovenii nu-şi vând nici pe tata, nici pe mama, nici copiii şi nici neamul şi nici ţara pentru 30 de arginţi şi-o funcţie de preşedinte de gubernie rusească”;
6. “Ca ruşii din Basarabia nu îşi vor renega niciodată apartenenţa lor la poporul rus. Doar el, Marian Lupu, scuipă pe numele bunicilor lui şi-şi leapădă originea”;
7. “Moldovenii nu au gândit şi nici nu au visat vreodată în limba rusă: nici Ion Creangă şi nici Mihai Eminescu, nici Sadoveanu şi nici Grigore Vieru. Iar Doina şi Ion Aldea Teodorovici când au murit, au murit în limba română!”;
8. “Moldovenii au construit cetatea de la Soroca cu faţa către Est, către Moscova, că de-acolo venea pericolul, nu cu faţa către Iaşi!”