Miniștrii de Externe ai Franței, Laurent Fabius, și cel al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, s-au întâlnit marți, 21 ianuarie, pentru a discuta despre stabilirea unor relații mai strânse dintre cele două țări și despre problemele comune.
Cei doi oficiali au menționat că primele lor vizite vor fi efectuate în R. Moldova și în Georgia, țări cu aspirații europene, scrie Euronews.
Potrivit sursei, ministrul francez, Laurent Fabius, a spus că „din perspectiva alegerilor din UE au decis să vizizteze împreună, pentru a sublinia semnificația Uniunii Europene în fața concetățenilor lor, dar și ambițiile, pe care le avem pentru viitorul lor”.
De asemenea, cei doi au subliniat faptul că vor adopta măsuri concrete în privința problemelor din lumea arabă, dar au făcut referință și la cele din Ucraina și Tunisia.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE