Guvernul Republicii Moldova urmează să examineze miercuri, 15 aprilie, proiectul de denunțare a acordului privind modernizarea aviației civile semnat în cadrul Comunitatea Statelor Independente, la Moscova, în 1995.
Documentul prevede aprobarea oficială a retragerii din acest mecanism de cooperare și transmiterea deciziei către Parlament, spre informare. În același timp, Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova va avea misiunea de a notifica Comitetul Executiv al CSI despre hotărârea autorităților de la Chișinău.
Acordul viza colaborarea între statele membre ale CSI în procesul de modernizare a aviației civile, inclusiv schimbul de experiență și coordonarea unor standarde tehnice în domeniu.
Decizia face parte din strategia mai amplă a Republicii Moldova de retragere treptată din acordurile semnate în cadrul CSI. În ultimii ani, autoritățile au accelerat procesul de distanțare de această structură, considerată incompatibilă cu obiectivul de integrare europeană.
Prin denunțarea acestui acord, Chișinăul continuă să-și redefinească direcția strategică în domeniul transporturilor și cooperării internaționale, orientându-se tot mai clar spre standardele și parteneriatele europene.


