Autoritățile de la Chișinău se pregătesc pentru lansarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Declarația a fost făcută de ministrul de Externe, Nicu Popescu, care a notat că R. Moldova așteaptă raportul Comisiei Europene, care va fi prezentat pe 8 noiembrie, iar la nivel de țară Guvenul a adoptat un plan de acțiuni
”Am vut o săptămână foarte importantă pentru parcursul nostru european. Premierul Dorin Recean a fost la Bruxelles, unde s-a întâlnit cu președintele Comisie Europene, Ursula von der Leyen, și mai mulți comisari europeni, pentru a găsi modalități de accelerare a aderării noastre la UE. Azi am adoptat planul de acțiuni pentru aderarea la UE. Acesta cuprinde 1200 de acțiuni concrete pe care trebuie să le întreprindem în cadrul celor 33 de capitole de politici, prin care vom ajusta cadrul legal la rigorile europene. Documentul conține 242 de pagini de legi. Adoptarea planului se face pe ultima sută de metri, înainte de raportul Comisie Europene, care va fi prezentat pe 8 noiembrie. Obiectivul nostru este ca în acest raport să obținem invitația de a demara negocierile de aderare. În decembrie statele membre urmează să se expună pe marginea acestei invitații. În orice caz, noi ne pregătim pentru lansarea negocierilor de aderare la UE” a declarat ministrul de Externe.
Chișinăul mizează ca pe 7 noiembrie UE să constate că Moldova merită să începeapă negocierile de aderare. Următoarea etapă se referă la luna decembrie când fiecare stat membru al UE trebuie să recomande, să sprijine această recomandare a Comisiei Europene.
„Speranța noastră este că fiecare stat al UE va da undă verde pentru începerea negocierilor de aderare. La începutul anului viitor va începe pregătirea negocierilor, pregătirea echipelor, identificarea negociatorului șef. Vom avea și o primă ședință la nivel guvernamental, urmat de o procedură de screening al legislației așa încât să ajungem la etapa negocierilor pentru aderare la Uniunea Europeană abia în primăvara anului viitor”, menționa ministrul Popescu


