Deputații au susținut astăzi în prima lectură un proiect privind completarea Codului Electoral, informează Politik.md.
Astfel, persoanele care pretind la fotoliul de președinte vor fi obligate să depună la CEC liste, care conțin semnăturile a cel puțin 15 mii de alegători din cel puțin jumătate din numărul unităților administrativ-teritoriale de nivelul doi, inclusiv din UTA Găgăuzia, minicipiile Bălți și Comrat. Din fiecare de unitate se va colecta cel puțin 600 de semnături, care vor fi verificate de CEC.
Președintele va fi ales prin vot universal, direct, secret și liber exprimat, pentru un mandat de 4 ani. Cu 55 de zile înainte de alegeri, CEC va forma circumscripții electorale, care la rândul lor se vor diviza în secții de votare.  
La funcția de președinte pot candida cetățenii Republicii Moldova cu vârsta de 40 de ani împliniți, care au locuit pe teritoriul țării nu mai puțin de 10 ani și care posedă limba de stat.
În alegeri, dacă niciunul din candidați nu a obținut cel puțin jumătate din voturi, se va organiza al doilea tur de scrutin pentru primii doi candidați, care au obținut cele mai multe voturi. Al doilea tur se va desfășura peste două săptămâni de la primul tur și va fi declarat ales – candidatul care va obține cele mai multe voturi.
În cazul în care ambii candidați vor obține un număr egal de voturi, se va considera ales – candidatul, care a obținut mai multe voturi în primul tur. Dacă ambii candidați obțin același număr de voturi și în primul tur – atunci președintele va fi selectat prin tragere la sorți la CEC, fapt consemnat printr-un proces verbal.
Ulterior, candidatul ales urmează să fie prezentat la Curtea Constituțională, care poate valida sau invalida alegerile. Ulterior, președintele va depune un jurământ de credință în fața Parlamentului și a Curții Constituționale.
Menționăm, că după decizia Curții Constituționale, președintele țării urmează să fie ales de către cetățeni. În acest sens, Parlamentul a stabilit data alegerilor pentru 30 octombrie. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE