Renato Usatîi, liderul „Partidului Nostru”, a mers marți, 26 martie curent, la sediul Comisiei Electorale Centrale (CEC) pentru a depune actele privind înregistrarea grupului de inițiativă, responsabil de colectarea semnăturilor în scopul inițierii unui referendum consultativ, privind dizolvarea Parlamentului și organizarea alegerilor anticipate.
„Acest grup de inițiativă va merge în toată țara, va colecta semnături pentru organizarea referendumului consultativ, cu întrebarea doriți sau nu alegeri parlamentare anticipate?! Am depus toate actele astăzi la CEC, sperăm să nu avem nici o piedică din partea guvernării. (…) CEC, în termen de 15 zile, trebuie să ne ofere un răspuns. (…) Dacă va fi înregistrat grupul de inițiativă, trebuie să adunăm 100.000 de semnături valabile. Sunt sigur că vom aduna mai multe. Avem la dispoziție, perioada minimă – 2 luni, perioada maximă – 3 luni”, a precizat Renato Usatîi.
Potrivit legislației, referendumul republican poate fi inițiat de cel puțin 100.000 de cetățeni cu drept de vot, doar că astfel de probleme, de întrerupere de mandate a diferitor persoane ce exercită funcții de persoane de demnitate publica, garantate de Constituție, pe un termen de 4 ani, nu pot fi supuse referendumului.