Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc, a fost audiat astăzi de către procurorii anticorupţie în cadrul investigaţiei extinse pe cazul Banca de Economii. Și asta pentru că în perioada anterioară a fost deputat, membru al Comisiei parlamentare economie, buget şi finanţe.
Iurie Chirinciuc a dat depoziții în calitate de martor, privind circumstanţele legate de fraudele din sectorul bancar şi măsurile întreprinse în vederea asigurării securităţii în sistemul financiar.
Și asta după ce săptămâna trecută, fostul ministru al Finanţelor, Veaceslav Negruța a fost citat şi audiat în cadrul investigaţiei extinse. Acesta este bănuit de neglijenţă în serviciu, exprimată prin îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu, fapt care a generat pierderea pachetului majoritar de acţiuni al statului în Banca de Economii.
Anterior, directorul adjunct al Agenţiei Proprietăţii Publice precum şi un fost viceministru al Economiei au fost recunoscuţi în calitate de bănuit în dosarul fraudelor de la BEM. Ambii sunt suspectaţi de neglijenţă în serviciu şi sunt cercetaţi în stare de libertate.
Amintim că, la sfîrşitul lunii mai, Procuratura Generală a extins investigaţiile penale în cazul celor trei bănci, mai mulţi oficiali de rang înalt fiind citaţi pentru audieri. Printre aceştia se numără foşti premieri, miniştri, deputaţi, responsabili de la Banca Naţională şi ai Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE