Ministrul Parlicov: spune că în anul 2024, Moldova își va diversifica sursele de procurare a gazelor importate, implicit ar putea procura, în regim de testare, gaz lichefiat, adus pe cale maritimă în terminalul grecesc Alexandroupolis. La finalizarea tuturor activităților de testare, terminalul este planificat să fie operațional, comercial, în primul trimestru al anului 2024 și va avea o capacitate maximă de regazificare durabilă de 5,5 miliarde de metri cubi pe an.

Energocom, traderul energetic de stat urmează să cumpere pentru prima dată gaz lichefiat transportat pe cale maritimă, iar ulterior îl va importa prin portul grecesc Alexandroupolis, a declarat ministrul Energiei, Victor Parlicov în cadrul unui club de presă.

Potrivit lui, în luna februarie, urmează să fie inaugurat portul grecesc Alexandroupolis, iar Republica Moldova discută pentru achiziția gazului care va fi transportat pe cale maritimă și adus în țară prin coridorul transbalcanic.

„Încercăm să lărgim geografia, să asigurăm cel mai bun preț pentru consumatori. De aceea, ne uităm la mai multe surse, inclusiv vom avea discuții și cu compania Botaș din Turcia”, a punctat Parlicov.

Republica Moldova a renunțat la gazul rusesc de la sfârșitul anului 2022 și s-a reorientat pe piețele din vest, după ce Gazporm a redus cantitatea livrată Chișinăului la 5,7 milioane metri cubi/zi. Întregul volum de gaz a fost redirecționat pentru stângă a Nistrului în schimbul energiei electrice.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE