În cazul dispariţiei muniţiilor de la Brigada de Poliție cu Destinație Specială „Fulger” sunt investigate atât persoane cu funcţii de execuţie, cât şi cu funcţii de conducere. Precizările au fost făcute de ministrul de Interne, Adrian Efros. Totodată, oficialul spune că, după incidentul de ieri, când s-a constatat dispariţia a mii de cartuşe, a dispus verificarea repetată şi minuţioasă a armamentului şi tuturor loturilor de muniţii din toate entităţile din subordinea MAI.

„Eu azi am dispus un ordin prin care am indicat verificarea repetată, minuţioasă, bucată cu bucată, pe serie a  armamentului şi tuturor loturilor de muniţii din toate entităţile din subordinea MAI. Şi am dispus formarea Comisiilor la nivel central care ulterior vor merge în toate instituţiile şi vor verifica în mod repetat cum s-a desfăşurat această inventariere. Noi investigăm atât persoanele cu funcţii de execuţie, cât şi persoane cu funcţii de conducere care au în gestiune foarte clar reglementat gestionarea armamentului şi muniţiilor conform documentelor de conducere. Din verificările prealabile toate lăzile sunt cu sigiliile de uzină, ceea ce ne permite să facem o estimare că restul lăzilor sunt intacte", a precizat ministrul Efros.

Ministrul de Interne mai spune că au fost preluate probe pentru expertiză şi pentru a identifica anume perioada când a avut loc furtul.

„Incidentul a avut loc ieri, adică s-a depistat lipsa acestor muniţii de 3200 de bucăţi, ieri în timpul unor lucrări în depozitul unităţii în cauză. Noi am iniţiat o procedură penală în baza articolului 290, sustragere de muniţii. Au fost preluate toate probele pentru expertiză şi pentru a identifica anume acea perioadă când posibil a avut loc această sustragere, dar cu mai multe detalii vom reveni ulterior după încheierea tuturor investigaţiilor", a punctat Adrian Efros.

Ieri s-a stabilit că de pe teritoriul BPDS Fulger au dispărut circa 3200 de cartușe. în locul acestora, în ladă au fost găsite pietre şi nisip. Potrivit șefei Secției Comunicare și Protocol a Inspectoratului General al Poliției, Diana Fetco, cartuşele respective nu se mai produc din 1985 şi pentru că aveau termenul de exploatare expirat urmau a fi utilizate la exerciţii de trageri.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE