Tranzitul cerealelor ucrainene este un proces benefic pentru Calea Ferată a Moldovei. O spune ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, după ce la București președintele ucrainean, Volodimir Zelensky, a anunțat că în curând urmează să fie deschis un coridor de cereale din Ucraina, prin Republica Moldova, către România. Ministrul Agriculturii dă asigurări că cerealele ucrainene nu rămân pe teritoriul Republicii Moldova și nu-i împiedică pe agricultorii noștri să-și exporte sau să-și proceseze produsele, notează IPN.
„Pentru cantitățile imense pe care le are Ucraina și vrea să le exporte transportul auto nu este o soluție. De aceea, noi am avut discuții cu Calea Ferată a Moldovei. Acum cerealele se duc spre Reni și spre Constanța. Deci, pentru cetățenii Republicii Moldova nu-i niciun motiv de îngrijorare pentru aceste tranzitări, pentru că niciun kilogram de cereale nu rămâne pe teritoriul Republicii Moldova și, în plus, este o modalitate prin care Calea Ferată a Moldovei câștigă bani”, a spus Bolea la Vocea Basarabiei.
„Tot anul curent au fost importate 8 mii 200 de tone de floarea soarelui. Încă nu s-a terminat recoltarea, dar partea de nord și centrul Republicii Moldova au recolte foarte bune, suprafețele de floarea soarelui au fost majorate, e posibil ca în anul curent să avem un milion de tone de floarea-soarelui, aproximativ. Un milion de tone produs autohton și 8 mii 200 tone produs importat. Este diferență? Floarea soarelui va merge la export și la procesare. Noi am majorat mult exportul de ulei. În 2021, Republica Moldova a exportat în jur de 21 de mii de tone de ulei, iar în 2022 am exportat peste 90 de mii de tone de ulei. Lucru extrem de benefic, pentru că vorbim de un produs cu o înaltă plusvaloare, procesat, care creează locuri de muncă. Partea negativă este să s-a permis ca tot procesul de procesare, de-a lungul anilor, să ajungă în mâinile unui singur om, iar Consiliul Concurenței de-a lungul anilor nu s-a autosesizat niciodată”, a mai spus ministrul
Anterior, reprezentanții Asociației „Forța Fermierilor” au cerut autorităților interzicerea importului de floarea soarelui, menționând să prețurile la acest produs s-au prăbușit până la 2 lei pentru un kilogram și există riscul ca cel mai mare producător de ulei de floarea soarelui din țară să importe materie primă din Ucraina. Asociația „Forța Fermierilor” cere interzicerea importului de floarea soarelui până la data de 31 decembrie 2023, în caz contrar amenință cu noi proteste. Potrivit reprezentanților Asociației, fabrica de producere a uleiului vegetal din Bălți, controlată de grupul Trans Oil, deja a importat din Ucraina 9 vagoane de materie primă și urmează să mai primească alte 30 de vagoane. Totodată, compania ar fi încheiat un contract pentru importul a sute de mii de tone de floarea soarelui, până la finele anului 2023.